Italia celor Trei Maimuțe
În fața Riscului unui Razboi Nuclear
de Manlio Dinucci
Ce reacție a provocat în Italia, avertismentul președintelui Rusiei, Putin, ca lumea subestimează pericolul unui razboi nuclear, și ca aceasta tendința se accentueaza? Semnificativ, comentariul lui "La Repubblica", care vorbește despre "tonuri foarte alarmante". Elocvent, tăcerea aproape absolută a întregului arc parlamentar. Ca și cum Italia nu ar avea nimic de-a face cu cursa înarmărilor nucleare, care, a avertizat Putin în conferința de presă de la sfârșitul acestui an, ar putea duce la "distrugerea întregii civilizații sau poate a întregii planete". Scenariul non-alarmist, dar așteptat de oamenii de știință care studiază efectele armelor nucleare.
Un pericol deosebit - subliniază Putin - este reprezentat de ”tendința de a reduce pragul de utilizare al armelor nucleare, creînd încarcaturi nucleare tactice de impact redus, care pot duce la un dezastru nuclear global.“ În aceasta categorie sunt incluse noile bombe nucleare B61-12, pe care SUA vor începe să le instaleze în Italia, Germania, Belgia, Olanda și, probabil, în alte țări europene, în prima jumătate a anului 2020. ”Precizia înalta si posibilitatea de a utiliza focoase mai puțin distructive - avertizează Federația Oamenilor de Științăamericani - poate duce comandanții militari să apase pe buton, deoarece, într-un atac, dacăfolosesc bomba nucleară, știu că ploaia radioactivăși dauna colaterala va fi limitata ". Italia este co-responsabila pentru pericolul în crestere al unui război nuclear, deoarece, prin încălcarea Tratatului de Ne-proliferare, și ne aderînd la Tratatul ONU privind Interzicerea Armelor Nucleare, furnizeaza Statelor-Unite, în principala functie anti-Rusia, nu numai baze, dar și avioane și piloți pentru utilizarea bombei nucleare. Acesta lucru are loc cu consimțământul explicit sau implicit (prin renunțarea la o opoziție veritabilă) a tuturor membrilor Parlamentului.
Celălalt pericol - avertizeazăPutin - este reprezentat de „dezintegrarea sistemului internațional de control al armamentelor“, care a început cu retragerea Statelor Unite în 2002, din Tratatul ABM. Convenit în 1972 de către SUA și URSS, interzicea oricareia dintre părți să instaleze rachete de interceptare care, neutralizînd represaliile țarii atacate, favoriza first strike= primul atac, adică, un atac nuclear surpriza. De atunci, SUA au dezvoltat „scutul anti-rachetă“, extinzându-l pentru Europa, în jurul Rusiei: două instalatii la sol în România și în Polonia, și patru nave de război, care traverseaza Marea Baltica și Marea Neagră, și care sunt echipate cu tuburi de lansare, care în afara de faptul ca intercepteaza rachetele, pot lansa rachete de croazieră cu focoase nucleare. De asemenea, în acest caz Italia, este co-responsabila:în Sigonella este instalata JTAGS, stația de satelite SUA, a „scutului anti-rachetă“, una din cele cinci statii din lume. Situația este de asemenea agravată de faptul că SUA vrea să se retragă acum din Tratatul INF din 1987 (cel care a eliminat rachetele nucleare americane, instalate în Comiso), pentru a putea instala în Europa, împotriva Rusiei, rachete nucleare cu rază medie, situate la sol. De asemenea aici, cu co-responsabilitatea guvernului italian, care în Consiliul Atlanticului de Nord, pe 4 decembrie,a aprobat acest plan, și este cu siguranță disponibil, pentru instalarea unor astfel de rachete în Italia. "Dacă rachetele vor sosi în Europa, atunci Occidentul sa nu strige dacă vom reacționa", a spus Putin.
Avertisment ignorat de Conte, Di Maio și Salvini* care, în timp ce fac public "decretul de securitate"împotriva imigranților, atunci când vor sosi bombele nucleare și rachete nucleare SUA, punând în pericol adevărata securitate a Italiei, nu vor vedea, nici vor auzi, nici vor vorbi.
* Președintele Consiliului și Vice-Președinții actualului guvern italian.
il manifesto, 23 Decembrie 2018
Traducere: Light Journalist
NO WAR NO NATO
https://www.pandoratv.it/category/opinioni/manlio-dinucci-opinioni/
Manlio Dinucci
Geografo si geopolitolog. Ultimele lucrari publicate: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014 ; Diario di viaggio, Zanichelli 2017 ; L’arte della guerra / Annali della strategia Usa/Nato 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018.
Manlio Dinucci
Geografo si geopolitolog. Ultimele lucrari publicate: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014 ; Diario di viaggio, Zanichelli 2017 ; L’arte della guerra / Annali della strategia Usa/Nato 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018.