CEL PUTIN 17 TARI SUNT IMPLICATE ÎNTR-O RETEA DE TRAFIC ILEGAL DE ARME
De 7 ani, arme în valoare de mii de milioane de dolari au fost utilizate ilegal împotriva Siriei, fapt care desminte versiunea ca razboiul împotriva Republicii Arabe a Siriei, era o ”revolutie democratica”. Numeroase documente demonstreaza ca acest trafic gigant, a fost organizat de generalul american David Petraeus, în primul rînd în mod public, prin CIA si ca director al acestei agentii din Statele Unite. Însa dupa aceea, a facut-o în mod privat, de la firma financiara KKR si cu ajutorul înaltilor functionari ai Statelor Unite. ”Conflictul sirian”, care a început ca fiind o operatiune imperialista a Statelor Unite si a Marii Britanii, sa transformat astfel într-o operatiune capitalista de caracter privat, în timp ce Statul Profund chestiona în Washington, autoritatea Casei Albe. Noi elemente fac sa iasa acum la lumina, rolul secret al Azerbaigian-ului în dezvoltarea razboiului împotriva Siriei.
RETEUA VOLTAIRE – DAMASC (SIRIA) – 18 IULIE 2017
Cum primeau jihadistii din Alepo, armament de fabricatie bulgareasca?
În momentul eliberarii Alepo-ului si a cuceririi statului major saudit, care exista acolo, jurnalista bulgara Dilyana Gaydandzieva, a verificat prezenta de armament venit din tara sa, în 7 arsenale abandonate de jihadisti. Jurnlista a notat cu grija, datele înscrise pe cutiile care contineau acest armament bulgaresc si, o data reîntoarsa în Bulgaria, sa preocupat sa cerceteze în ce mod a sosit acest armamment pe solul sirian.
Din 2009, si facînd exceptie de scurta perioada de timp cuprinsa între martie 2013 si noiembrie 2014, Bulgaria, se afla sub guvernul lui Boiko Borisov, personaj sui generis venit de la una din organizatiile criminale cele mai importante din Europa: SIC (Security Insurance Company). Este demn de amintit faptul ca Bulgaria este membru al OTAN-ului, si al Uniunii Europeene, si ca nici una dintre aceste doua organizatii a emis vreodata cea mai mica critica împotriva sosirii la putere a unui mafios identificat ca atare, de catre agentiile de politie internationale.
Este deci cu pericol pentru viata sa, ca jurnalista bulgara Dilyana Gaytandzhieva a urmarit pista, si ca redactia ziarului Trua a publicat la Sofia cercetarea ei [1]. Însa daca Bulgaria a fost una dintre principalele furnizoare de armament pentru grupurile înarmate care opereaza împotriva Statului Sirian, de asemenea este adevarat ca a contat pentru aceasta cu ajutorul Azerbaigian-ului.
Traficul gigant de arme, organizat de CIA împrovita Afghanistan-ului, Irak-ului, Libiei, Sriei si Indiei
De la începutul chiar, al primaverilor arabe, CIA si Pentgon-ul au organizat un trafic gigant de arme, în violarea a numeroase rezolutii ale Consiliului de Securitate de la ONU. Toate operatiunile pe care le vom mentiona aici, sunt ilegale în lumina dreptului international, inclusiv acelea pe care Pentagonul le-a organizat public.
În materie de trafic de arme, inclusiv atunci cînd se recurge la indivizi sau la firme particulare care servesc de ecran, este imposibil sa se exporteze echipament sensibil, fara a conta cu aprobarea expresa a guvernelor implicate.
Întregul armament pe care îl vom mentiona în acest articol, cu exceptia sistemelor de inteligenta electronica, este de tip sovietic. Prin definitie, cu toate ca se afirma ca armatele dotate de armament de tip OTAN, sunt destinatarii finali al acestor trimiteri de arme, acest lucru este imposibil. Aceste armate, servesc numai de ecran pentru a ascunde traficul de arme.
Era cunoscut ca CIA apelase la SIC si la Boiko Borisov pentru a garanta urgent fabricarea lui Captagon [2]destinat jihadistilor prezenti în Libia, si posterior, de asemenea pentru cei care operau în Siria. De cînd fusese publicata investigatia lui Maria Petkova în Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), se stia de asemenea ca între anii 2011 si 2014, CIA si Special Operations Command al Pentagon-ului (SOCom), cumparase Bulgariei armament pentru jihadisti, în valoare de 500 de milioane de dolari. Posterior, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite de asemenea platisera si mai multe loturi de arme, de transportul carora se însarcinasera companiile Saudi Arabian Cargo si Etihad Cargo [3].
Dupa Kresimir Zabec, al ziarului Jutarnji list, care este publicat la Zagreb, la sfîrsitul lui 2012, Croatia trimitea jihadistilor care operau în Siria, 230 de tone de armament, pe o valoare ascendenta la 6,5 milioane de dolari. Trimiterea acestui armament în Turcia, era realizat folosind 3 aeronave-cargouri Iliushin, ale companiei Jordan International Air Cargo, si posterior aeronave militare apartinînd Qatar-ului lansau arme în parasute, în zonele sub controlul jihadistilor [4]. Dupa Eric Schmitt, de la New York Times, acest dispozitiv întreg a fost conceput de generalul american David Petraeus, director al CIA [5].
În 2012, atunci cînd Hezbollah a încercat sa descopere traficul de arme organizat de CIA si SOCom, a avut loc un atentat împotriva unui grup de turisti israelieni în aeroportul de la Burgas, centrul nevralgic al asa numitului trafic. În contradictie totala cu investigatia politiei bulgare, si cu concluziile medico-legale, guvernul lui Boiko Borisov a atribuit lui Hezbollah acest atentat, si Uniunea Europeana a clasificat rezistenta libaneza ca fiind o «organizatie terorista» (sic). A trebuit sa se astepte ca Borisov sa fie afara de la putere în mod temporar, pentru ca ministrul bulgar al Afacerior Externe, Kristian Vigenin, sa sublinieze ca acuzatia împotriva lui Hezbollah, era lipsita în întregime de baze concrete.
Conform unei surse apropiate de PKK turc (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), serviciile secrete ale Turciei, au fretat trenuri speciale, pentru a face sa soseasca în orasul sirian Raqqa, aflat sub controlul a ceea era cunoscut ca fiind Emiratul Islamic în Irak, si în Levante (EIIL) [6], loturi întregi de armament fabricat în Ucraina, si platit de Arabia Saudita, si mai mult de 1000 de camioane de cabina dupla, model Hilux, al marcii japoneze Toyota, adaptate special pentru a suporta conditiile desertului. Conform unei surse belgiene, cine a negociat cumpararea acestor vehicule cu firma japoneza Toyota, a fost compania saudita Abdul Latif Jameel.
Dupa Andrei Fomin, de la Orienatl Review, Qatar-ul, - doritor de a nu ramîne în urma – a cumparat pentru jihadisti, versiunea cea mai recenta a lui Air MissileDefense Complex Pechora-2D, firmei statale ucrainiene UkrOboronProm. Livrarea a fost în sarcina firmei cipriote Blessway Ltd [7].
Dupa Jermy Binnie si Neil Gibson, de la revista specializata în armament Jane's, US Navvy Military Sealift Command (comando-ul marinei de razboi al Statelor Unite însarcinat de transportul maritim), a deschis în 2015, doua licitatii pentru transportul de arme, care pleca din portul romînesc de la Constanta, catre portul iordan de la Aqaba. Contractul la obtinut Transatlantic Lines [8], si executia lui a început exact dupa ce Washington-ul a semnat încetarea focului, pe data de 12 februarie 2016, cu care Statele Unite a încalcat/violat angajamentul sau.
În conformitate cu Pierre Balanian, de la Asia News, acest dispozitiv sa mentinut în luna martie 2017, cu deschiderea liniei maritime regulate apartinînd companiei americane Liberty Global Logistics, între porturile Livorno (Italia), Aqaba (Iordania) si Yeda (Arabia Saudita) [9]. Geograful italian Manlio Dinucci semnaleaza ca aceasta linie maritima era destinata în principal trimiterii de blindate pentru jihadistii care operau în Siria si în Yemen [10].
Conform jurnalistilor turci Yoruk Isik si Alper Beler, ultimele apartinînd administratiei Obama s-au concretizat prin Orbital ATK, care a organizat prin intermediul lui Chemring si Danish H. Folmer & Co., o linie regulata între porturile de la Burgas (Bulgaria) si Yeda (Arabia Saudita). Si pentru prima data se vorbeste aici nu numai de armament fabricat de Vazovski Machine Building Factory (VMZ) (Bulgaria), însa de asemenea de Tatra Defense Industrial Ltd. (Cehia) [11].
Multe alte operatiuni de trimitere de armament jihadistilor au fost realizate în secret, asa cum demonstreaza, de exemplu, cazurile vaporului de marfuri Lutfallah II, capturat de marina libaneza în 27 aprilie 2012, si de vaporul togolez Trader, interceptat de Grecia pe data de 1 martie 2016.
Aceste operatiuni reprezinta în total, sute de tone de armament si munitii, poate inclusiv mii de tone, platite în principal de monarhiile absolutiste ale Golfului, asa zise fiind un sprijin pentru o «revolutie democratica». În realitate, aceste petro-dictaturi au intervenit numai pentru ca administratia Obama sa nu trebuiasca sa dea socoteala Congresului Statelor Unite (Operatiunea Timber Sycamore), si sa vînda pisica ca fiind iepure, în fata parlamentarilor [12]. Acest trafic întreg a fost controlat în mod personal de generalul David Petraeus, în primul rînd de la postul lui de director al CIA, si mai tîrziu de la firma de inversiuni financiare KKR. Petraeus a folosit pentru asta ajutorul de înalti functionari, uneori sub presedentia lui Barak Obama, si dupa aceea, în mod masiv, sub actuala administratie Trump.
- Operatiunea Timber Sycamore (Lemnul Sicomorului), este cea mai importanta afacere de trafic de arme din Istorie.
Rolul, pîna acum secret, al Azerbaigian-ului
Conform lui Sibel Edmonds, ex-functionara FBI-ului, si fundatoarea lui National Security Whistleblowers Coalition, din 1997 pîna în 2001, Azerbaigian-ul presedintelui Gaidar Aliev a gazduit în Baku, la cererea lui CIA, pe numarul 2 al lui al-Qaïda, Ayman al-Zawahiri. Cu toate ca el aparea în mod oficial ca fiind cautat de FBI, al-Zawahiri, care era pe vremea aceea seful nº 2 mai important al lui al-Qaïda, el calatorea în mod regulat în avioane ale OTAN-ului, prin Afganistan, Albania, Egipt si Turcia. De asemenea primea vizite frecvente ale printului saudit Bandar ben Sultan [13].
La relatiile sale de securitate cu Washington-ul si cu Riad, Azerbaigian-ul – tara de populatie în principal siita – adauga guvernul sunit de la Ankara, care îl sprijina în conflictul sau cu Armenia, asupra secesiunii de la Alto Karabaj.
Din cauza decesului lui Gaidar Aliev în Statele Unite, în 2003, fiul sau Ilham preia puterea. Camera de Comert, Statele Unite-Azerbaigian, devine curtea Washington-ului, care îl înconjoara pe presedintele Aliev cu personaje ca Richard Armitage, James Baker III, Zbigniev Brzezinski, Dick Cheney, Henry Kissinger, Richard Perle, Brent Scowcroft si John Sununu.
Conform lui Dilyana Gaydandzieva, în 2005, ministrul Transporturilor, Ziya Mamadov, pune la dispozitia lui CIA, compania statala Silk Way Airlines, platita de Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. Din partea sa, cel fara de scrupule – ministrul Afacerilor Externe Elmar Mamadyarov, trimite la diferite din ambasadele sale, instructii pentru ca sa prezinte cereri de aprobare pentru «zboruri diplomatice», care, în virtutea Conventiei de la Viena, nu pot fi supuse la nici un tip de control de securitate sau de vama. În mai putin de 3 ani, mai mult de 350 de zboruri vor dispune de acest privilegiu.
În virtutea tratatelor internationale, si la fel ca si zborurile civile, zborurile diplomatice nu pot transporta echipament militar, si cererile de recunoastere ca «zboruri diplomatice» includ relatii foarte complexe asupra încarcaturii pe care o transporta. Cu toate acestea, la cererea Departamentului de Stat al Statelor Unite, tari ca Afganistan, Germania, Arabia Saudita, Bulgaria, Congo, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Israel, Pakistan, Polonia, Romînia, Serbia, Slovakia, Cehia, Turcia si Regatul Unit, pur si simplu au facut caz omis de aceasta violare de drept international, asa cum anterior au ignorat zborurile secrete ale lui CIA, între închisorile lor secrete.
În mai putin de 3 ani, Silk Way Airlines, a transportat astfel armament în valoare de cel putin 1000 de milioane de dolari.
Legînd cablurile, jurnalista bulgara Dilyana Gaydandzieva a revelat un sistem extensiv care aprovizioneaza cu armament si munitii pe jihadisti, nu numai în Irak si în Siria, însa de asemenea în Afganistan, Pakistan si în Congo, totul platit mereu de Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. Cîteva dintre armele oferite în Arabia Saudita, au fost re-trimise în Africa de Sud.
Armele oferite în Afganistan, au sosit la mîinile talibanilor, care actioneaza sub controlul Statelor Unite, tara care zice ca lupta împotriva lor. Armamentul oferit în Pakistan, era probabil destinat realizarii de atentate islamiste în India. Nu se stie cine sunt destinatarii finali ai armelor oferite în Congo, Garzii Republicane a presedintelui Sassou N'Guesso si în Africa de Sud, presedintelui Jacob Zuma.
Principalii comercianti erau firmele americane Chemring si Orbital ATK, deja mentionate, asa precum de asemenea americanele Culmen International si Purple Shovel.
În afara de armamentul de tip sovietic fabricat în Bulgaria, Azerbaigian-ul a cumparat, sub raspunderea ministrului sau al Industriei Apararii, Yavar Jamalov, diferite arme, în Serbia, Cehia si în alte tari, declarînd mereu ca el era destinatarul final al cumparaturilor. Referitor la echipamentul de inteligenta electronica, Israel a pus la dispozitia retelei, firma Elbit Systems, pentru ca sa apara ca destinatar final, o data ce Azerbaigian-ul nu este autorizat sa cumpere acest tip de echipament. Aceste exceptii demonstreaza ca programul Azerbaigian-ului, folosit de Statele Unite si Arabia Saudita, se gasea sub controlul total al Tel-Aviv-ului.
Statul evreu, care zice ca a observat o stricta neutralitate în tot timpul conflictului sirian, în realitate a bombardat în repetate ocazii Armata Araba Siriana. De fiecare data ca Tel-aviv a recunoscut realizarea acestui tip de actiuni, a facut-o afirmînd ca ar fi distrus armament destinat Hezbollah-ului libanez. Realitatea este ca toate aceste operatiuni, poate doar cu exceptia uneia singure, au fost realizate în coodonare cu jihadistii. Si în ziua de azi stim ca Tel-Aviv, supraveghea în afara de asta, ofertele de arme acestor jihadisti însasi, adica, cu toate ca Israel sa limitat sa-si foloseasca forta sa aeriana pentru a-i sprijini, în realitate jucau un rol central în razboiul împotriva Siriei.
Conform conventiilor internationale, falsificarea certificatelor de oferta finala si trimiterea de arme grupurilor mercenare, pentru ca sa darîme guvernele legitime sau sa distruga State recunoscute, sunt Crime Internationale.
Operatiunea Timber Sycamore, în diferitele sale fatete, este cea mai importanta afacere criminala de trafic de arme din Istorie. Din partile scoase la lumina, ea implica cel putin 17 State, si reprezinta mai multe zeci de mii de tone de arme, pentru mai multe miliarde de dolari.
[1] “350 diplomatic flights carry weapons for terrorists”, Dilyana Gaytandzhieva, Trud, July 2, 2017.
[2] “War Gains : Bulgarian Arms Add Fuel to Middle East Conflicts”, Maria Petkova, Balkan Investigative Reporting Network, December 21, 2015.
[3] “TAJNA LETOVA JORDANSKIH AVIONA S PLESA Sirijski pobunjenici dobivaju oružje preko Zagreba !”, Krešimir Žabec, Jutarnji list, 23 veljača 2013. « TRANSFER HRVATSKOG ORUŽJA POBUNJENICIMA U SIRIJI Sve je dogovoreno prošlog ljeta u Washingtonu ! », Krešimir Žabec, Jutarnji list, 26 veljača 2013. “VIDEO : JUTARNJI OTKRIVA U 4 mjeseca za Siriju sa zagrebačkog aerodroma Pleso otišlo 75 aviona sa 3000 tona oružja !”, Krešimir Žabec, Jutarnji list, 7 ožujak 2013. “PUT KROZ ASADOVU SIRIJU Nevjerojatna priča o državi sravnjenoj sa zemljom i njezinim uništenim ljudima : ’Živote su nam ukrali, snove ubili...’”, Antonija Handabaka, Jutarnji list, 9 ožujak 2013.
[4] “In Shift, Saudis Are Said to Arm Rebels in Syria” and “Airlift To Rebels In Syria Expands With C.I.A.’S Help”, C. J. Chivers & Eric Schmitt, The New York Times, February 26 and March 25, 2013.
[5] “Qatar and Ukraine come to deliver Pechora-2D to ISIS”, by Andrey Fomin, Oriental Review (Russia), Voltaire Network, 22 November 2015.
[6] “US arms shipment to Syrian rebels detailed”, Jeremy Binnie & Neil Gibson, Jane’s, April 7th, 2016.
[7] “Jordan strengthens military presence on border with Syria and Iraq”, Pierre Balanian, AsiaNews, April 11, 2017.
[8] « De Camp Darby, des armes US pour la guerre contre la Syrie et le Yémen », par Manlio Dinucci, Traduction Marie-Ange Patrizio, Il Manifesto(Italie), Réseau Voltaire, 18 avril 2017.
[9] « Le Pentagone poursuit les contrats d’armement des jihadistes de l’ère Obama », Réseau Voltaire, 28 mai 2017.
[10] “U.S. Relies Heavily on Saudi Money to Support Syrian Rebels”, Mark Mazzetti & Matt Apuzzojan, The New York Times, January 23, 2016.
[11] Classified Woman. The Sibel Edmonds Story : A Memoir et The Lone Gladio, Sibel Edmonds.
Sursa: www.voltairenet.org/article197134.html
Sursa: www.voltairenet.org/article197134.html